LA UN PAS DE MOARTE! O FEMEIE, LOVITĂ ÎN PLIN DE O MAȘINĂ

O femeie din Chișinău a fost la un pas de moarte. Aceasta s-a ales cu mai multe fracturi și traumă cranio-cerebrală, după ce a fost lovită în plin de un automobil. S-a întâmplat chiar a doua zi de Paști, pe strada Aerodromului din municipiul Bălți. Potrivit poliției, femeia traversa strada neregulamentar.

La 2 mai curent, aproximativ la ora 18 :40 pe strada Aerodromului din municipiului Bălți, a avut loc un accident cu implicarea unui automobil de model Toyota. La volanul acestuia se afla un locuitor din municipiul Bălți în vârstă de 67 de ani. Acesta a tamponat o locuitoare din municipiul Chișinău în vârstă de 63 de ani, care traversa strada neregulamentar”, a precizat ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Bălți, Olga Bejenaru.

În urma testării alcoolscopice s-a dovedit că șoferul nu era sub influiența băuturilor alcoolice. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă amendă de până la 6 mii de lei sau închisoare de până la 3 ani.

NATALIA TOCARCIUC
IURIE BOLD