Păcatul blestemului este unul mare. Și nu e pedepsit doar de Biserică. El se lovește generații la rând și e greu de scăpat de el. O vorbă aruncată la supărare poate cântări greu.
De aceea a şi ajuns păcatul blestemului atât de temut. Iar când vine din partea feţelor bisericeşti, e şi mai grav. Iată de ce este un mare păcat să blestemi, scrie antena3.ro.
Potrivit dicționarelor explicative, cuvântul blestem se traduce prin invocarea urgiei divinității asupra cuiva. Biserica recunoaște păcatul blestemului ca fiind o cerere adresată lui Dumnezeu sau diavolului, care se răsfrânge asupra ființei ori lucrului blestemat sau chiar asupra celui care blesteamă. Se numără printre cele mai mari păcate, fiind o abatere gravă de la legile creștinești. Pe de altă parte, anatema este o formulă de blestem utilizată de reprezentanții Bisericii. Aceasta reprezintă excluderea, pieirea eternă. O altă formă puternică de blestem este defixio, o tăbliță de plumb inscripționată cu mesaje negative, apoi îngropată. Aceasta își are originile în vechime și se mai utilizează și azi în magia neagră.
Chiar din Sfânta Scriptură reiese că blestemul își are originile încă de la facerea lumii. Însuși Dumnezeu a blestemat șarpele care i-a ispitit pe Adam și pe Eva, apoi pe Cain, cel care și-a ucis fratele, Abel. Mai târziu, blestemul a devenit o modalitate de manifestare a autorității bisericești, însă a fost îndreptat numai asupra diavolului și a demonilor. Chiar și în scrierile religioase, precum Moliftele Sfântului Vasile, este regăsit. Împotriva ereziilor, Biserica face uz de anatemă, înlăturându-i astfel, pe o durată limitată sau pentru totdeauna, pe cei care îi încalcă legile. Totuși, se consideră că, prin blestem, predăm cu bună știință diavolului ființa sau obiectul blestemat și chiar propria noastră persoană.