La Bălți se va mări taxa pentru benzinării: încă 3 milioane de lei vor fi investiți în infrastructură

Stațiile PECO situate în raza municipiul Bălți vor plăti o taxă anuală în mărime de 120 mii lei în loc de cele 50 care au fost stabilite anterior.

Decizia a fost luată luni de Consiliul Municipal, iar inițiativa a venit de la consilierul municipal Sergiu Burlacu. Reamintim că la penultima ședință a Consiliului, propuneri similare au fost înaintate și de primarul de Bălți Renato Usatîi.

Taxa pentru aproximativ 40 de benzinării situate în oraș a fost majorată cu 70 mii lei. Astfel, în anul 2020 pentru reparații rutiere sau alte nevoi de infrastructură a orașului pot fi alocate suplimentar 2 milioane 800 mii lei.

În cadrul dezbaterilor, autorul inițiativei a subliniat că benzinăriile din capitala plătesc în buget peste 30 mii lei pentru fiecare pompă. Și apropo, acest lucru nu duce la creșterea prețurilor la combustibil în Chișinău.

benzinăriiConsiliul Municipalstații PECOtaxă