La Bălți s-au duelat poeții

În cadrul celei de-a doua ediții a concursului „Ringul poeților”, patru personalități contemporane s-au duelat în versuri. Este vorba despre Victoria Fonari, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa și Călina Trifan, care și-au dat întâlnire în incinta bibliotecii Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Înarmați cu poezii aceștia și-au citit creațiile în fața studenților și elevilor, care de altfel i-au și jurizat. Organizatorii concursului speră ca asemenea evenimente să devină o tradiție pentru universitatea din Bălți.

Punctajul maxim a fost obținut de poetul, prozatorul și eseistul Emilian Galaicu-Păun, urmat de Nicolae Popa. Emilian Galaicu-Păun nu a rămas deloc surprins de victorie. El a recunoscut că știe calea către sufletul cititorului.

Printre cei veniți să asculte versuri este și poetul debutant Gelu Ciocan, care a rămas impresionat de lupta verbală. Împătimită de poezie este și Daniela Vrabie, pentru care ringul poeților a fost o experiență de neuitat.

Câștigătorul primei ediții al concursului „Ringul poeților” desfășurată la Chișinău a fost Valeriu Matei.