La Bălți a venit primăvara. Primii ghiocei din acest an și-au făcut apariția în curtea unui bloc de locuit din Capitala de nord a țării. Chiar dacă iarna n-a mâncat-o lupul, primii vestitori ai primăverii s-au ivit spre bucuria oamenilor. Potrivit specialiștilor, temperaturile ridicate din ultimele zile au favorizat apariţia ghioceilor.
Bălțenii, au fost surprinși de faptul că s-au trezit, peste noapte, cu ghioceii înfloriți. Ei spun că primii vestitori ai primăverii le bucură ochii.
Potrivit specialiștilor, factorii care au determinat înflorirea preamătură a ghioceilor sunt temperaturile ridicate din ultimele zile, dar și umiditatea sporită a solului.
De regulă, primii ghiocei apar în prima jumătate a lunii martie.