Joe Biden îşi publică declaraţiile fiscale şi îi cere lui Donald Trump să facă acelaşi lucru

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, îşi va prezenta marţi situaţia fiscală pe anul 2019, iar echipa sa de campanie îi cere preşedintelui Donald Trump să procedeze la fel, relatează digi24.ro

Kate Bedingfield, directorul-adjunct al echipei de campanie a lui Joe Biden, a declarat, înaintea primei dezbateri electorale între cei doi candidați, că documentele despre situaţia fiscală pe anul 2019 vor fi publicate marţi după-amiază. De asemenea, va fi prezentată situaţia fiscală a candidatei democrate la funcţia de vicepreşedinte, Kamala Harris.

„Este vorba de un nivel istoric al transparenţei, cu scopul de a reda încrederea cetăţenilor americani că liderii lor vor avea grijă de ei, nu de interesele proprii”, a spus Kate Bedingfield, potrivit Mediafax.

Donald Trump a declarat luni că a achitat impozite de „milioane de dolari”, precizând însă că este îndreptăţit la facilităţi fiscale, prin credite şi ca urmare a scăderii valorii activelor. Preşedintele SUA a reacţionat la un articol al cotidianului The New York Times potrivit căruia ar fi achitat impozite federale de doar 750 de dolari anual, în 2016 şi 2017, după o perioadă în care a raportat pierderi puternice ale companiilor pe care le deţine.

„Am plătit taxe de milioane de dolari, dar am fost îndreptăţit, ca toată lumea, la facilităţi pentru devalorizarea activelor şi la credite fiscale. Sunt extrem de puţin îndatorat, am foarte puţine datorii în raport cu valoarea activelor”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Preşedintele SUA a subliniat că are „active extraordinare” şi o situaţie financiară „foarte impresionantă”, potrivit agenţiei Reuters.

Donald Trump a refuzat să publice declaraţiile fiscale, argumentând că este vizat de un audit al Serviciului fiscal (IRS). Însă instituţia susţine că nu există interdicţii de publicare a declaraţiilor fiscale.

Potrivit cotidianului The New York Times, Donald Trump are datorii de sute de milioane de dolari din cauza pierderilor financiare suferite de companiile pe care le deţine, astfel că profită de situaţie pentru a evita plata impozitelor.

Donald Trump susţine că New York Times a obţinut ilegal datele despre situaţia sa fiscală, dar publicaţia a respins acuzaţiile.

Sursa: digi24.ro

declaraţiile fiscaleDonald TrumpJoe Biden