Jocurile Olimpice din Brazilia ar trebui amânate sau mutate din Brazilia din cauza pericolului reprezentat de virusul Zika.
Apelul a fost lansat de 150 de medici, oameni de ştiinţă şi cercetători care au trimis o scrisoare deschisă către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Experţii spun că sportivii şi sutele de mii de suporteri care vor veni la Rio de Janeiro în perioada Olimpiadei vor fi expuşi unui risc inutil, iar răspândirea virusului poate scăpa de sub control.
Apelul lor a rămas însă fără ecou. Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că anularea sau schimbarea locului de desfășurare a Jocurilor Olimpice nu ar schimba radical răspândirea virusului. Brazilia este țara cea mai afectată de virusul Zika.
Aproximativ un milion și jumătate de persoane au fost contaminate în ultimul an şi jumătate.