Numărul cetățenilor moldoveni, stabiliți în străinătate, care s-au înregistrat la alegerile parlamentare anticipate din iulie a ajuns la 70 102. Asta arată ultimele date ale Comisiei Electorale Centrale (CEC), scrie tv8.md.
În capul listei de afla Italia, cu 14 178 de înregistrări, fiind urmată de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 11.256, Germania – 8.432 și Rusia – 6.331. Din numărul moldovenilor stabiliți în România, 5 658 s-au înregistrat prealabil, iar în Ucraina – 62.
Înregistrarea prealabilă a moldovenilor stabiliți în afara Republicii Moldova care vor să participe la scrutinul parlamentar a început pe 4 mai curent. Astfel, moldovenii cu drept de vot, care se află în străinătate, își pot anunța intenția de a participa la alegerile parlamentare anticipate din vara acestui an, accesând link-ul inregistrare.cec.md.
Cele două metode de înregistrare prealabilă
Accesând link-ul de mai sus, trebuie să urmași câțiva pași, printre care indicarea codului personal și data nașterii.
Mai mult, există și o a doua posibilitate de înregistrare prealabilă la scrutinul din 11 iulie curent, adică completarea unei cereri scrise.
„Solicitarea deschiderii/constituirii unei secții de votare suplimentare poate fi făcută și prin depunerea unei cereri scrise, semnate individual sau în grup, la misiunea diplomatică și/sau oficiul consular al Republicii Moldova și/sau la Comisia Electorală Centrală”, anunță CEC.
Scopul înregistrării prealabile
- De a fi deschise secţii de votare suplimentare în străinătate cu acordul autorităților țării respective;
- De a determina numărul estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite secțiilor de votare respective.
Comisia Electorală Centrală precizează că informațiile colectate în baza de date a aplicației Înregistrarea Prealabilă vor fi utilizate doar în scopuri electorale și în strictă conformitate cu Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal.
Vedeți mai jos modelul unei cereri scrise pentru înregistrarea prealabilă:
Conform decretului semnat de șefa statului, Maia Sandu, alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc pe data de 11 iulie curent. Maia Sandu a dizolvat Legislativul pe data de 28 aprilie, imediat după ce Curtea Constituțională a declarat ilegală instituirea stării de urgență în Republica Moldova.
Amintim că la scrutinul prezidențial din toamna lui 2020, a fost înregistrată cea mai mare prezență la vot din ultimii zece ani. La urne s-au prezentat 1 650 131 de alegători. Un record absolut de alegători a fost înregistrat în diasporă, acolo unde la urne s-au prezentat 262 103 de alegători.
Foto: publika.md.