Italia. Badantă moldoveancă, dată dispărută acum 3 săptămâni, găsită moartă într-un motel

Descoperire macabră într-un motel din Toscana. Femeia, originară din Republica Moldova, lucra în Italia ca badantă în Prato a fost găsită fără viață. De 3 săptămâni fiul ei nu mai știa nimic de ea, scrie stiridiaspora.ro
Fiul Olgăi K. o notificase ca dispărută pe mama sa acum 3 săptămâni. Băiatul, trăiește în Lucca, unde lucrează ca ospătar, din 12 noiembrie nu reușise să dea de mama lui, astfel că a anunțat Carabinierii, informează ziarul La Nazione Prato.
Potrivit celor raportate de fiu în plângere, mama locuia de ceva timp cu un prieten în Prato. Carabinierii îl contactaseră pe bărbat și s-au dus la el acasă pentru a verifica dacă Olga Korcinskaia, care lucra ca îngrijitoare, era acolo. Bărbatul le-a explicat soldaților că femeia a plecat de acasă de ceva timp și nu știe unde este.
În cele din urmă, anchetatorii au găsit-o pe femeia moldoveancă fără viață într-o cameră dintr-un motel din Prato. Din primele informații reiese că decesul ar fi survenit din cauze naturale.
Sursa: stiridiaspora.ro
Badantă moldoveancăgăsită moartăItalia