Irlanda investeşte 375 de milioane de euro pentru a permite revenirea elevilor în şcoli

Irlanda a anunţat luni un pachet financiar în valoare de 375 de milioane de euro destinat reîntoarcerii copiilor în şcoli, cu program obişnuit, până la sfârşitul lunii august, în contextul aplicării măsurilor vizând relaxarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de COVID-19, informează Reuters.

În acest scop vor fi recrutaţi, suplimentar, sute de profesori şi personal auxiliar, urmând să fie alocaţi 75 de milioane de euro pentru lucrări de construcţie şi modificări ale sălilor de clasă care să permită menţinerea distanţării fizice necesare protejării atât a elevilor cât şi a profesorilor.

Noul guvern de coaliţie irlandez şi-a pus în joc reputaţia pe subiectul redeschiderii în timp util şi cu succes a şcolilor. Declararea fazei finale a redeschiderii economiei, prevăzută pentru 20 iulie, a fost amânată până pe 10 august, după ce rata infectărilor a înregistrat în această lună o uşoară creştere.

„Pur şi simplu nu există un înlocuitor pentru învăţatul în şcoli, în prezenţa colegilor şi a profesorilor”, a declarat luni premierul Micheal Martin într-un briefing de presă. „Şi acesta este motivul pentru care elaborarea unui plan cuprinzător pentru redeschiderea şcolilor noastre şi menţinerea lor deschise a fost o prioritate fundamentală pentru acest guvern de la numirea sa acum patru săptămâni”.

Planul prevede, de asemenea, alocarea a 52 de milioane de euro pentru măsuri de curăţenie şi igienă. Pauzele de prânz şi orele de începere a cursurilor ar putea fi eşalonate, dar purtarea măştilor nu va fi obligatorie în timpul cursurilor.

Copiii cu vârste mai reduse nu vor trebui sa respecte distanţarea fizică, iar clasele elevilor din şcolile primare vor funcţiona sub forma unor „bule”, grupându-se în aşa fel încât să vină cât mai puţin în contact cu restul claselor.

În şcolile secundare, se recomandă, în măsura posibilului, menţinerea unei distanţe de doi metri între bănci sau între elevi şi profesori. Şcolile secundare vor încerca, de asemenea, să limiteze deplasările elevilor, profesorii urmând să treacă de la o clasă la alta pentru a susţine cursurile.

Totodată, vor fi mobilizaţi şi psihologi. Referindu-se la un „nivel crescut de anxietate” din cauza pandemiei, premierul irlandez a declarat: „Înţelegem pe deplin că nu putem afirma pur şi simplu că şcolile se redeschid şi să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic”, potrivit AFP.

În Irlanda, şcolile au fost închise pe 12 martie.

În total, Irlanda a înregistrat 1.764 de decese provocate de noul coronavirus.

Sursa: agerpres.ro

eleviIrlandașcoli