Iranul a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui american Donald Trump şi a cerut ajutorul Interpol pentru a-l localiza și reţine. Alături de liderul de la Casa Albă, Iranul a emis mandate și pentru alte câteva zeci de persoane pe care le consideră vinovate de atacul cu dronă care l-a ucis pe generalul Qassem Soleimani în Bagdad, scrie Mediafax, preluând Aljazeera.
Un procuror din Teheran, Ali Alqasimehr, a declarat luni că Donald Trump, împreună cu peste 30 de alte persoane a fost implicat în atacul din 3 ianuarie care l-a ucis pe generalul Qassem Soleimani. Trump este acuzat de „omor şi terorism”, potrivit agenţiei de ştiri semi-oficială din Iran, ISNA.
Alqasimehr a subliniat că Iranul va continua urmărirea penală chiar şi după încheierea mandatului la Casa Albă.
Procurorul a spus, de asemenea, că Iranul a solicitat să fie emis un „aviz roşu” pentru Trump, cel mai înalt nivel emis de Interpol, solicitând ca agenţia să caute şi să aresteze persoana numită.
În conformitate cu regulie privind o notificare roşie, autorităţile locale efectuează arestările în numele ţării care a solicitat-o. Notificările nu pot obliga ţările să aresteze sau să extrădeze suspecţii.
După ce a primit o solicitare, Interpol se întâlneşte într-un comitet şi discută dacă să distribuie sau nu informaţiile cu statele sale membre.
Este puţin probabil ca Interpol să accepte solicitarea Iranului, deoarece orientarea sa pentru notificări îi interzice „întreprinderea oricărei intervenţii sau activităţi de natură politică”.
Interpol nu a răspuns deocamdată unei solicitări de informații din partea Aljazeera.
Sursa: digi24.ro