Președintele Klaus Iohannis exclude noi măsuri de relaxare și vorbește despre o posibilă introducere a unor restricții, dacă numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus va continua să crească. El spune că situația în care România este acum este „foarte îngrijorătoare”, relatează digi24.ro
„Ne așteptam să intrăm într-o fază de descreștere, nu s-a întâmplat. În situația în care crește numărul de bolnavi, este destul de greu de imaginat cum va arăta o nouă fază de relaxare”, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis.
„Eu mă bazez și m-am bazat în toată această perioadă pe ceea ce recomandă specialiștii. Există comisii ale specialiștilor, ei trebuie să analizeze evoluția pandemiei și ei trebuie să vină la politicieni pentru anumite măsuri care se impun de la caz la caz. Este clar că situația în care ne aflăm acum este foarte îngrijorătoare. Sunt în contact și cu guvernanții, și cu specialiștii. Deocamdată, credem că împreună cu românii avem puterea să respectăm normele și să nu trecem în faze mai complicate administrativ, cum ar fi starea de urgență. Dar, sigur, dacă situația se înrăutățește și nu găsim altă cale, atunci putem să revenim la măsuri mai restrictive. Eu nu-mi doresc acest lucru, cred că nici românii nu-și doresc acest lucru. Haideți să respectăm normele în vigoare”, a îndemnat, miercuri, șeful statului.
„Am văzut că majoritatea ţărilor care au început măsurile de relaxare a crescut numărul de persoane infectate. Nu îmi doresc să reintroduce restricţii, dar dacă numărul de cazuri creşte în continuare, atunci probabil Comitetul Naţional va începe să propună măsuri restrictive. Românii în cea mai mare parte au reacţionat foarte bine. Din păcate, sunt şi exemple negative, şi persoane simple şi persoane titrate, care nu au înţeles nimic din toată situaţia”, a completat preşedintele Iohannis.
Întrebat dacă ar putea fi prelungită starea de alertă, şeful statului a răspuns: „Asta e o discuţie care încă se poartă”.
Pe de altă parte, șeful statului spune că „nu putem închide ţara şi să plecăm altundeva” și tocmai de aceea, este important ca românii să respecte normele de protecţie împotriva COVID-19.
„Riscăm în primul rând să ne îmbolnăvim şi asta e mult mai grav decât orice stare de urgenţă sau discuţie în Parlament. Suntem în plină pandemie. Pe de altă parte, nu putem să închidem ţara şi să plecăm undeva. Aici e ţara noastră, viaţa noastră, aici e economia noastră. Dacă vrem să mişcăm şi economia şi să plecăm şi la munte şi la mare, trebuie să respectăm aceste norme. Rolul autorităţilor e să emită normele. Rolul spitalelor să trateze bolnavii. Dar rolul nostru e să nu ajungem la spital, pentru că e o boală periculoasă”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, aflat în vizită la Institutul Cantacuzino.
Sursa: digi24.ro