Autoritățile cer întreprinderilor municipale din Bălți să lucreze mai eficient și să nu întârzie lucrările de curățenie și amenajare a orașului. Ghenadie Șmulschii, primarul interimar susține că majoritatea serviciilor municipale nu realizează lucrările în termenul prevăzut. Este vorba despre reparația drumurilor, construcția terenurilor de sport și a platformelor de gunoi, instalarea coșurilor de gunoi și băncilor.
Șmulschii consideră că toate acțiunile angajaților ar trebui coordonate și efectuate conform planului și în termenii stabiliți. Totodată acesta le-a recomandat întreprinderilor de resort să înceapă toate lucrările odată.
Ghenadie Șmulschii a cerutadministrațiilor întreprinderilor municipale să găsească soluții pentru a accelera procesul de lucru al angajaților.
Actualmente, în Bălți, activează 12 întreprinderi municipale, responsabile de amenajarea orașului și furnizarea anumitor servicii pentru populație.