Într-un liceu din Bălți au început lucrările de renovare în cadrul proiectului de eficiență energetică

În Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir” din Bălți au început lucrările de reparații. Acestea se efectuează în cadrul unui proiect internațional de eficiență energetică. Directorul instituției, Angela Murzac a povestit mai multe detalii despre acest proiect. Renovarea clădirii urmează a fi finalizată până la sfârșitul anului 2021.

Clădirea instituției de învățământ a fost construită în anul 1952. Acoperișul și pereții sunt deteriorați. De aici și a început reconstrucția. Acum muncitorii se ocupă de întărirea fundamentului și înlocuirea acoperișului. Angela Murzac a menționat că toate lucrările au fost puse la punct și vor dura 12 luni. Scopul proiectului este de a reduce pierderile de căldură și costurile de întreținere ale clădirii liceului.

În cadrul proiectului sistemul de încălzire, electricitate și ventilație al liceului vor fi înlocuite. De asemnea vor fi instalate geamuri și uși noi, Vor fi renovate blocul alimentar, cel sanitar, sala de sport și va fi termoizolată fațada clădirii. Iar pentru personale cu nevoi speciale vor fi instalate intrări speciale cu rampe de acces.

 Pentru moment, în instituție își fac studiile circa 900 de elevi și activează 80 de profesori. Implementarea proiectului de eficiență energetică va face posibilă modernizarea condițiilor din liceu la nivelul instituțiilor de învățământ europene. În proiect s-a implicat un grup format din părinți și elevi.

Proiectul este implementat cu sprijinul Primăriei Bălți, al Agenției ADR Nord, al Asociației Casmed și cu sprijinul financiar al UE.

Într-un liceu din Bălți au început lucrările de renovare în cadrul proiectului de eficiență energetică