Cel mai frecvent ambulanța a fost chemată de pacienții cu probleme respiratorii – 3.079 de solicitări, transmite Știri.md.
Ambulanța a intervenit în 1.265 de cazuri pe motivul infecțiilor respiratorii virale acute (IRVA) și 653 cazuri de gripă. Urmați de pacienții cu probleme cardiologice 2.295, dintre care 46 pacienți cu Sindrom coronarian acut (SCA).
Alte 1.823 de cazuri cu urgențe neurologice, inclusiv 181 de accidente vasculare cerebrale (AVC).
pe parcursul săptămânii trecute au parvenit 1.523 cazuri de urgențe traumatologice.
Echipele de asistență medicală urgentă au intervenit în cazul a 86 accidente rutiere și au acordat ajutor medical la 114 persoane. Ulterior, 90 pacienți au avut nevoie de transportare asistată la spital pentru tratament specializat.
De asemenea, la Serviciul de Urgență au mai apelat 263 persoane cu maladii infecțioase, 54 cu urgențe toxice și 40 cu combustii. Totodată, echipele AMU au intervenit în cazul a 21 de intoxicații cu medicamente și 10 în urma consumului exagerat al alcoolului.
În perioada menționată, primul ajutor a fost acordat la 6.126 pacienți, printre care 1.469 copii au fost transportați la spital pentru continuarea tratamentului.
Foto: Știri.md.