Inițiativa lui Dodon în privința BNM, numită de Usatîi ca schemă frauduloasă

Propunerea Preşedintelui RM, Igor Dodon, „de a redirecţiona o parte din profitul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) în bugetul de stat pentru achitarea obligaţiunilor este o „schemă frauduloasă în care banii de stat „vor fi învârtiţi” între BNM şi Ministerul Finanţelor”.

Această opinie a fost exprimată luni, pe facebook, de preşedintele „Partidului Nostru”, primarul de Bălţi, Renato Usatîi, transmite Infotag.

El consideră că în urma unei astfel de acţiuni, datoria totală din „Legea miliardului” va fi redusă doar formal.

„A spune că acest lucru va reduce povara pusă pe seama cetăţenilor este o minciună, deoarece această „diminuare” o vor realiza din contul tot al cetăţenilor.

Aceasta este încă o tentativă de a ascunde urmele în afacerea cu furtul miliardului, de a nu se ocupa de recuperarea reală a acestor bani, de a-i absolvi de răspundere pe cei care sunt vinovaţi de această infracţiune”, presupune politicianul.

El a amintit că profitul BNM, pe care îl vor folosi în aceste scopuri, „la fel, reprezintă banii oamenilor”.

„Dacă există posibilitatea de a transfera 5-6 mlrd. lei din acest profit în bugetul de stat, atunci aceştia trebuie folosiţi pentru programele sociale, pentru majorarea pensiilor, salariilor şi indemnizaţiilor, pentru dezvoltarea infrastructurii, dar nu pentru acoperirea găurilor formare în trezorerie în urma furtului miliardului.

În acelaşi timp, autorităţile încearcă să folosească această schemă frauduloasă şi pentru PR preelectorale, prezentând transferul banilor dintr-un buzunar al statului în altul drept o mare realizare.

În loc să înşele din nou cetăţenii, autorităţile trebuie să întreprindă în sfârşit acţiuni reale pentru a recupera miliardul furat de la bănci şi pentru a-i pedepsi pe autorii acestui furt”, a conchis Usatîi.

Sursa: infotag.md

BNMRenato Usatiischemă frauduloasăИгорь Додон