48.000 de doze de vaccin Astrazeneca ar urma să fie livrate Republicii Moldova până la sfârșitul lunii aprilie. Anunțul a fost făcut astăzi de epidemiologul, Secția supraveghere epidemiologică a bolilor prevenibile prin vaccinări, ANSP, Alexei Ceban, în cadrul unei conferințe de presă, scrie jurnal.md.
„Avem o confirmare de la platforma COVAX că în luna aprilie, sperăm că la sfârșitul acestei luni, vom avea deja 48.000 de doze de vaccin Astrazeneca, livrate în țară”, a precizat Ceban.
Precizăm că până acum în Republica Moldova au ajuns 86.400 de doze de vaccin Astrazeneca, o parte din ele fiind o donație din partea României.
Până astăzi în Republica Moldova au fost vaccinate împotriva COVID-19 68.092 de persoane. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 241.820, iar pentru 5409 persoane infectarea cu coronavirus a fost fatală.
Foto din resurse deschise.