În R. Moldova ar putea fi introduse noi restricții anti-COVID

Totodată, doar 30 la sută dintre angajații din educație sunt imunizați. Vaccinarea colectivă de 70 la sută, planificată pentru noiembrie în Republica Moldova, nu va fi atinsă, a anunțat astăzi Svetlana Nicolăescu, secretar de stat la Ministerul Sănătății, în cadrul unei conferințe de presă, transmite Știri.md.

Responsabila de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a precizat că cea mai înaltă rată de imunizare se înregistrează în rândul persoanelor vârstnice, cea mai mică rată de vaccinare fiind în rândul tinerilor.

În același timp, cea mai joasă rată de imunizare a populației se atestă în Găgăuzia, de mai puțin de 10 la sută, iar cea mai înaltă rată de imunizare este în municipiul Chișinău, 23 la sută din populația Capitalei fiind vaccinată împotriva noului coronavirus.

Svetlana Nicolăescu a atenționat că 99 la sută dintre pacienții care se află în secțiile de terapie intensivă cu COVID-19 nu au fost imunizați împotriva virusului. Potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătății, în spitale sunt internate 313 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 65 sunt în stare extrem de gravă, 11 pacienți fiind conectați la aparate de respirație asistată.

Săptămâna trecută numărul cazurilor noi de COVID-19 și a cazurilor de deces, asociate cu COVID-19, a fost în creștere, în comparație cu săptămâna precedentă. Totodată, unele localități sunt în Cod Roșu de alertă COVID-19, a menționat secretarul de stat.

Tot săptămâna trecută, Republica Moldova a intrat în Cod Portocaliu de alertă COVID-19, iar aceasta înseamnă că e nevoie de instituirea a noi măsuri de protecție.

În viitorul apropiat, va avea loc ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, ce ar putea introduce noi restricții în acest sens, a subliniat Svetlana Nicolăescu.

Veaceslav Guțu, coordonator al campaniei naționale de imunizare anti-COVID-19, medic-epidemiolog, a specificat că doar 0,08 la sută dintre persoanele vaccinate au făcut COVID-19, iar 90 la sută dintre aceste persoane au avut o singură doză de vaccin din două, cât e nevoie.

Foto: Știri.md.

În R. Moldova ar putea fi introduse noi restricții anti-COVID