Agenția de Investiții organizează în perioada 27-28 mai, la Chișinău, “Moldova Tourism Forum 2021”, transmite MOLDPRES.
Contactat de agenție, vicedirectorul Agenției de Investiții, Ion Iordachi, a declarat că Forumul Turistic 2021 va stabili strategia de reconectare a țării la circuitul turistic mondial, precum și inițiativele de relansare a turismului în conformitate cu noile cerințe de sănătate.
„Programul celor două zile de activitatea va scoate în prim plan studii de caz din experiența internațională, bunele practici în domeniu și inițiativele regionale de succes, care pot servi drept modele de adaptabilitate, inclusiv pentru țara noastră”, a spus Iordachi.
Oficialul a adăugat că la eveniment vor participa on-line invitați de onoare din industria turismului, precum Secretarul General al UNWTO, Zurab Pololikashvili, dar și reprezentantul Biroului comisarului UE pentru transport și turism de la Comisia Europeană, Răzvan Marc.
Evenimentul va culmina cu premierea ambasadorilor turismului național, noii veniți în industria turismului autohton, dar și pe cei care au reușit să transforme provocările crizei turismului în noi oportunități de dezvoltare.
Potrivit Biroului Național de Statistică, anul trecut, doar 124 de mii de moldoveni au apelat la agențiile de turism pentru un sejur înafara țării, cifra fiind cu peste 70 la sută mai mică comparativ cu anul 2019, când peste 360 de mii de conaționali au mers în vacanță în străinătate.
Foto: euneighbours.eu