Pe un astfel de principiu soții Darii din Chetrosul raionul Drochia, deja de 10 ani cresc pe 15 hectare legume ecologice fiind și singurii agricultori din Moldova certificați în creșterea roșiilor, cartofilor, castraveților și a multor alte legume eco.
Deja de 20 de ani Maria și Tudor sunt dedicați agriculturii, ambii de profesie fiind agronomi, iar istoria de succes a început de la o singură seră și câțiva ari.
În această perioadă cei doi agricultori și-au făcut și clienți fideli, aceștea fiind doar din țară.
Toate câmpurile sunt prelucrate manual de către câțiva angajați la fel și legumele. Iar combaterea dăunătorilor este un proces care necistă o muncă în plus, pentru că preparatele sunt făcute la fel din produse naturale.
Munca în câmp necesită efort fizic, multe ore de muncă cu legumele și puțină odihnă.
Cei doi soți au și o dorință cu privire la agricultura eco din Moldova și-i îndeamnă și pe alți agenți economici din domeniu să crească legume ecologice.