În așteptarea ajutorului de la UE, Franța a recepționat 10 mln. de măști medicale din China, transportate cu un avion din Rusia

Un avion cargo transportând zece milioane de măşti medicale a aterizat luni pe aeroportul Paris-Vatry, în nord-estul capitalei franceze, în cadrul „podului aerian” între China şi Franţa pentru a combate epidemia de COVID-19, potrivit France Presse.

Aparatul, un Antonov-124 al companiei ruse Volga, a efectuat primul dintr-o serie de zboruri închiriate de către operatorul de servicii logistice Geodis în numele statului, a afirmat Eric Martin-Neuville, directorul general de activităţi al Comisiei de transport internaţional Geodis, informează agerpres.ro.

Patru zboruri sunt programate în fiecare săptămână cu două aparate de acest tip închiriate de la o societate rusă cu sediul în Krasnoiarsk. Potrivit direcţiei aeroportului, „următoarea livrare va avea loc miercuri, pentru luna aprilie fiind programate deja 16 zboruri”, a indicat Eric Martin-Neuville.

Acest pod aerian a fost creat în timp ce Franţa se confruntă cu o penurie de măşti de protecţie, între alte echipamente care lipsesc pentru a face faţă propagării epidemiei, pe fondul criticilor care denunţă o anumită nepregătire a statului.

„Am asigurat mijloace de transport pentru o lună şi am reînnoit (contractul) pentru o lună suplimentar, ba chiar mai mult”, a detaliat el.

Avionul Antonov-124 poate transporta o cantitate de 650 m3 de mărfuri, adică între 10 şi 13 milioane de măşti pe zbor, potrivit lui Eric Martin-Neuville.

Duminică, un alt zbor, Air France, a aterizat pe aeroportul parizian Roissy cu 5,5 milioane de măşti.

Sâmbătă, guvernul, care se confruntă cu critici în creştere şi a cărui cotă de încredere privind capacitatea sa de a combate epidemia este în scădere, a anunţat instituirea acestui pod aerian şi comanda totală de „peste un miliard” de măşti, precizând că personalul medical are nevoie de 40 milioane de măşti săptămânal, în timp ce capacitatea de producţie săptămânală în Franţa este de ordinul a 8 milioane.

În afară de cadrele medicale, alte profesii solicită dreptul de a beneficia de ele, precum poliţiştii, de exemplu.

Sursa: stiripesurse.ro

ajutorChinaFranșâțamăștiRusiaUniunea Europeană