Conform Codului Muncii al Republicii Moldova, ziua de 1 iunie nu este declarată zi de sărbătoare nelucrătoare. În anii precedenți, cu excepția anului 2020, această zi era declarată liberă pentru bugetari prin hotărâre de Guvern, transmite Știri.md.
Codul Muncii se bazează pe sistemul de parteneriat social. La a promovarea unor modificări în acest document, este necesară asigurarea unui consens între partenerii sociali: Guvern, patronate și sindicate – a precizat Ministerul la întrebarea dacă planifică să vină cu o inițiativă de modificare a Codului Muncii, pentru ca 1 iunie să fie declarată zi de sărbătoare nelucrătoare.
„Este important ca în procesul elaborării normelor de reglementare a relațiilor de muncă și a relațiilor social-economice să nu fie neglijate drepturile salariaților, dar nici drepturile angajatorilor. Respectiv, propunerile de modificare a legislației muncii trebuie să garanteze obiectivitatea acțiunilor propuse și asigurarea respectării principiilor de bază ale parteneriatului social.
Instituția precizează că, în cadrul negocierilor purtate între partenerii sociali, va continua discuțiile pe marginea problemei abordate până la atingerea unui consens, iar consensul își va găsi reflectare într-un proiect de lege de modificare a art. 111 din Codul Muncii.
În anul 2016, ziua de 1 iunie a fost inclusă în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă în Republica Moldova. Însă, de atunci, modificarea în cauză nu a fost operată și în Codul Muncii.
Foto: Știri.md.