Piața de automobile noi din Republica Moldova a fost afectată de crizele internaționale, fie că este vorba despre urmările pandemiei de COVID-19, fie de lipsa suficientă de semiconductori pentru componentele electronice. Pe parcursul întregului an 2021 au fot înmatriculate 6.818 autoturisme noi. Pentru comparație, numărul lor în 2020 a fost de 5.212 unități (o scădere bruscă de aproximativ 24%), iar în 2019 – 6.843 unități, scrie autoblog.md.
Comparativ cu 2020 vânzările au crescut în aproape toate segmentele auto. Printre autoturismele dedicate transportului de pasageri, cele mai căutate au fost SUV-urile sub compacte (737 de unități, +72.6%). Acestea au fost urmate de automobile de dimensiuni medii și de SUV-uri compacte. Acestea din urmă au însumat în particular 1.894 unități, +59%.
În clasamentul mărcilor, cel mai mare succes l-a avut Toyota. Distribuitorul mărcii nipone de la Chișinău este singurul care a putut livra în total peste 1.000 de automobile.
Urmează alte 15 mărci, reprezentanțele cărora care au reușit să vândă în 2020 peste 100 de automobile, iar produsele altor 15 mărci au ajuns în țara noastră în peste 10 exemplare.
Cele înregistrate cu vârsta de 2-4 ani au fost într-un număr de 6.389 exemplare.
Mergând mai departe, cota automobilelor noi vândute în anul 2021 este de 14.4% din numărul total de automobile importate pe parcursul anului trecut în țara noastră.