Peste 1,5 milioane de lei au fost cheltuiţi în 2016 pentru salarizarea traducătorilor din Parlament care asigură traducerea şi redactarea în şi din limba rusă a proiectelor de acte legislative. Informaţia se conţine într-un răspuns oferit deputatei liberale Alina Zotea de către secretarul general al Parlamentului, Ala Popescu, transmite independent.md.
Astfel, potrivit lui Popescu în cadrul Direcţiei generale documentare parlamentară, Secţia redactare a Secretariatului Parlamentului activează zece funcţionari publici (dactilografi, traducători, redactori), care asigură traducerea, redactarea în/din limba rusă a proiectelor de acte legislative introduse în procedura legislativă, a documentelor şi a altor materiale de însoţire ale acestora, pentru remunerarea cărora au fist cheltuiţi în 2016, 1.584.714 lei.
„Cea mai săracă țară din Europa cheltuie 1.584.714 lei pentru traducerea, redactarea în/din limba #rusă a proiectelor de acte legislative introduse în procedura legislativă în #Parlamentul Republicii Moldova. Asta în situația în care în Republica Moldova avem școli, grădinițe nereparate și spitale care nu corespund necesităților pacienților, iar nivelul de trai al unei bune părți a populației este sub minimul de existență”, a scris pe pagina sa de Facebook deputata Alina Zotea plasând o copie a răspunsului la solicitarea sa.
Este de menţionat că limba rusă are statutul de „limbă pentru comunicare interetnică” în Republica Moldova, statut păstrat din perioada sovietică. Astfel, toate actele adoptate de Parlament se traduc şi în limba rusă pentru deputaţii care nu cunosc limba oficială, precum şi pentru administraţia Autonomiei Găgăuze.
Foto: Alina Zotea/Facebook.com