Igor Șeremet: Angajații Apă – Canal își ridică salariile, însă cu întârziere

Angajații întreprinderii municipale „Regia Apă-Canal Bălți” își ridică salariile, însă cu întârzieri. Problema a fost abordată de viceprimarul de Bălți Igor Șeremet, în cadrul ședinței de săptămâna trecută, cu reprezentanții serviciilor și întreprinderilor municipale. Astfel, viceprimarul a răspuns persoanelor, care încearcă să ducă oamenii în eroare, susținând că angajații nu primesc niciun ban, iar de vină ar fi administrația.

Igor Șeremet a menționat, că întreprinderea are conturile blocate de mai mulți ani, încă în perioada fostei administrații, iar angajații sunt nevoiți să-și ridice salariile prin intermediul instanțelor de judecată.

IGOR ȘEREMET, VICEPRIMAR DE BĂLȚI: „Salariile se plătesc cu întârziere. Acest lucru are și un motiv obiectiv. Din cauza conturilor arestate, angajații își ridică salariile doar prin intermediul instanței de judecată. Toți banii merg în primul rând pentru achitarea salariilor. Am reușit să ajungem chiar la un acord cu creditorii, să punem accent, mai întîi, pe achitarea salariilor. Eu nu voi mai permite aceste comentarii, mai ales că sunt făcute de cei care au creat această problemă. Au spălat zeci de milioane de lei și sunt în libertate. Deși au fost reținuți, au arest la domiciliu, îndrăznesc să vină la întreprindere și să amenințe nu doar administrația, dar și angajații. Într-un stat normal, acest lucru este calificat ca implicare în procesul de cercetare a cauzei penale. Montați o cameră de supraveghere la intrare.”

Viceprimarul și-a exprimat gratitudinea pentru angajații întreprinderii, care își continuă activitatea, indiferent de greutăți.

„Sunt foarte recunoscător celor de la Apă-Canal, care în pofida problemelor financiare, muncesc. Eu înțeleg că primesc salariile cu întârziere de două-trei luni de zile din cauza datoriilor istorice și actuale, blocarea conturilor. În consecință, achitarea salariilor se face doar prin judecată. Cei care au creat problema,încă îndrăznesc să ridice aceste întrebări.”

Problemele financiare ale întreprinderii municipale Regia „Apă-Canal Bălți” au început în anul 2006, când guvernul a insistat asupra conectării orașului Bălți la apeductul din Soroca. Acest fapt a generat, imediat, majorarea tarifelor de trei ori. Guvernul a solicitat oamenilor să nu dispere și a promis să conecteze la apeduct alte raioane, pentru a scade din cheltuieli. Conectarea nu a avut loc, iar datoriile întreprinderii au continuat să crească.