Hotărârea Parlamentului din 2019 prin care președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a fost numită judecătoare la Înalta Curte a fost anulat în ședința plenară din 23 aprilie. Inițiativa a venit din partea PSRM. Autorii invocă necorespunerea magistratei la capitolul competențe și încălcări în desfășurarea concursului, informează agora.md.
Socialiștii au propus anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător la CC.
Autorul inițiativei, Vasile Bolea, susține că Hotărârea parlamentului 121, din 16 august 2019, reprezintă un act administrativ individual ilegal favorabil.
„Numirea judecătorilor CC din partea Parlamentului, CSM și Guvernului, se realizează după acte juridice ce reprezintă acte juridice individuale și pot fi supuse controlului judecătoresc”, susține Bolea.
Socialistul spune că un act administrativ individual rămâne valabil atâta timp cât nu este retras, iar retragerea unui act administrativ ilegal constituie o modalitate de anulare și încetare a valabilității acestuia, dacă nu corespunde legalității.
„La emiterea actului de numire în funcție de judecător a Domnicăi Manole au fost încălcate mai multe norme de drept care au ca obiect de reglementare condițiile de numire în funcția de judecător CC, inclusiv normele de organizare și desfășurare a concursului”, adaugă Bolea care susține că la mijloc ar fi necorespunerea lui Manole în materie de competențe pentru funcția deținută.
Astfel, prin votul majorității deputaților, actul prin care Parlamentul a numit-o pe Domnica Manole judecătoare la CC a fost anulat.
Menționăm că, liderul grupului Pro Moldova, Andrian Candu, s-a aratat indignat de decizia socialiștilor de a anula mandatul a trei judecători ai Curții Constituționale. Acesta spune că chiar dacă acum doi ani era de altă părere, acum „supărările politice și propriile gafe nu trebuie să fie plătite prin astfel de gesturi”.
Amintim că la aceeași ședință a Parlamentului, declarația PSRM privind uzurparea puterii în stat de CC și intenția de a acorda vot de neîncredere pentru trei judecători a fost aprobată cu votul a 54 de deputați din Parlament, din fracțiunile PSRM și Partidul Șor.
Foto: tv8.md.