Membrii Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe din Moldova şi cei ai Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect” au adresat ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Eduard Grama, o scrisoare în care solicită asistenţă în soluţionarea unei probleme stringente pentru producători de fructe şi legume privind irigaţia terenurilor agricole, relatează noi.md.
Ei au menţionat că un risc major pentru dezvoltarea culturilor agricole constituie piedicile pe calea folosirii resurselor acvatice naturale pentru irigaţie. S-a specificat că în ultimii trei ani producătorii agricoli, în special horticultorii, au avut de suferit de pe urma problemelor provocate de restricţiile asupra exportului de fructe în Rusia, devalorizarea leului şi seceta puternică, în urma căreia în 2013 şi 2014 s-au pierdut 33 la sută şi, respectiv, 40 la sută din recolta de mere.
În scrisoare se menţionează că cea mai mare problemă pentru irigaţie o constituie lipsa accesului la lacurile arendate de persoanele care le folosesc pentru creşterea peştelui sau crearea zonelor de agrement. Unii arendatori purced la drenarea artificială a lacului pentru a obţine peştele, lăsîndu-i pe producătorii de fructe şi legume fără apă pentru irigaţie. În plus, procesul de obţinere a autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei din rîurile Prut, Nistru şi Răut este unul complicat şi birocratic.