Prim-ministrul Libanului, Hassan Diab, a anunțat demisia cabinetului de la Beirut. Anunțul a fost făcut luni seara la postul național TV. Întregul guvern a demisionat. Decizia a venit la mai puțin de o săptămână de la explozia devastatoare din Beirut, soldată cu sute de morți și mii de răniți și a protestelor violente care au urmat.
Trei miniștri ai cabinetului au demisionat deja, împreună cu șapte membri ai Parlamentului.
Prim-ministru Hassan Diab a fost învestit la putere în decembrie anul trecut, la două luni după ce o revoltă populară a doborât guvernul anterior. Guvernul lui Diab este format din tehnocrați și susținut de partide politice importante, inclusiv grupul politic și militant Hezbollah, susținut de Iran.
În Liban au continuat duminică protestele violente, la cinci zile după exploziile uriașe care au dus la moartea a 158 de de oameni și rănirea altor 6.000. În Beirut, manifestanții care cer schimbarea clasei politice, pe care o consideră coruptă în întregime, s-au confruntat cu forțele de ordine.
Țara se află în fața colapsului, după exploziile devastatoare. Libanul trecea deja prin cea mai gravă criză economică din ultimele decenii. Moneda națională s-a devalorizat cu peste 70% din valoarea sa de la protestele antiguvernamentale începute în octombrie.
De asemenea, Guvernul Diab fusese văzut ca fiind neputincios în fața unei crize bancare în creștere. Statul nu a adoptat o lege privind controlul capitalului, lucru care contribuie la criza severă de lichiditate a țării. Cetățenilor li s-au impus limite stricte și arbitrare de retragere a numerarului de aproape un an, în timp ce se crede că miliardele de dolari au fost retrase din Liban de către elita economică a țării, epuizând rezervele valutare.
Sursa: digi24.ro