Guvernul își amenajează o cameră de odihnă de jumătate de milion de lei

Deşi 40,9 la sută din şcoli au toalete amplasate în curte, angajaţii Guvernului își amenajează o cameră „de odihnă” de jumătate de milion de lei.

Pe 3 noiembrie, Direcția Generală pentru administrarea clădirilor Guvernului R. Moldova a organizat o licitație publică pentru procurarea mobilierului și reamenajarea sălii de ședințe și camerei de odihnă de la etajul I al Casei Guvernului RM din partea str. Pușkin în valoare de 506.228 de lei, scrie Jurnal de Chişinău.  

Site-ul Registrului de Stat al Achiziţiilor Publice arată că jumătate de milion de lei vor merge pentru fotolii din piele, mese de birou, oglindă, ceas de perete, comodă, plante decorative.