Spitalul Clinic Municipal, Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei, dar și câteva organizații neguvernamentale din Bălți, au primit ajutor umanitar din partea guvernului Danemarcei. Donația a fost făcută prin intermediul asociației obștești internaționale de binefacere „Timpul Speranței”.
Spitalul din Bălți își va suplini numărul de paturi, saltele, cărucioare, premergătoare, scaune pentru baie, verticalizatoare, dar și alt echipament necesar pentru reabilitarea pacienților.
GHEORGHE CANȚÎR REPREZENTANTUL SPITALULUI DIN BĂLȚI: „Astăzi, Spitalul Clinic Municipal Bălți a primit ajutor umanitar din partea asociației „Timpul speranței”, câteva paturi multifuncționale, saltele ortopedice, cărucioare, premergătoare și alt inventar strict necesar pentru bolnavi.”
OLGA CORNIEȚ MEDIC, REPREZENTANT A.O. „TIMPUL SPERANȚEI”: „Folosirea acestor permegătoare reduce greutatea asupra coloanei vertebrale sau asupra oricărei regiuni, unde a fost făcută operația.”
De la începutul anului curent, aceasta este deja a patra tranșă de ajutor umanitar oferit de guvernul Danemarcei, prin intermediul asociației de binefacere „Timpul Speranței.”
CARINA MARDUMIAN, DIRECTOR A.O. „TIMPUL SPERANȚEI”: „Acest ajutor este oferit Spitalului Clinic Municipal, centrului social „Sotis”, „A doua respirație”, dar și Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei, care, ulterior, va repartiza bunurile după necesitate, beneficiarilor. Pe lângă asta, organizația noastră va face donații individuale, după solocitare.”
Organizația de binefacere a oferit și un lot de covoare pentru spital, unele școli și grădinițe. În total, în acest an, guvernul Danemarcei a donat prin intermediul organizației „Timpul Speranței”, mai mult de 20 de paturi, 70 de saltele, 25 de cărucioare, 70 de premergătoare, 100 plapume și perne, 250 de covoare, haine și scutece.