Guvernul Republicii Moldova analizează posibilitatea de a veni cu un ajutor pe timp de iarnă pentru persoanele cu venituri mici, pentru a compensa creșterea tarifelor la energie electrică.
Declarația aparține ministrului economiei și finanțelor Vadim Brînzan, care, într-o conferință de presă a menționat că statul va plăti astfel factura pentru pomenile electorale și presiunile fostei guvernări făcute asupra Autorității Naționale de Reglementare în domeniul energiei, transmite IPN.
„Această scumpire trebuia făcută în urmă cu jumătate de an. Fosta guvernare a influențat ANRE să amâne această decizie, creând un deficit bugetar la furnizarea energiei la 20 de milioane de lei”, a spus ministrul economiei.
Vadim Brînzan a mai menționat că ANRE trebuie să fie o instituție independentă și eficientă, în afara jocurilor și influenței politicului.
Vadim Brînzan a mai menționat că va fi comandat un audit la companiile de furnizare a energiei electrice. „Trebuie să cunoaștem ce influențează costurile operaționale, tarifele și prețurile și să vedem costurile justificate și cele nejustificate care se reflectă în prețul tarifar al energiei”, a declarat ministrul economiei.