Grigorișin revine la șefia municipiului Bălți. Ce spune Renato Usatîi

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a revenit cu un apel și a declarat că se află în concediu până la data de 2 septembrie, atunci când va prezenta raportul de activitate în fața locuitorilor mun.Bălți, scrie deschide.md.

Municipiul Bălți are un nou primar interimar. Este vorba despre Nicolai Grigorișin, actualul viceprimar, care în perioada 2018-2019 a deținut funcția de edil al „capitalei de nord”.

Potrivit lui Grigorișin, el va exercita funcția de primar interimar până la data de 1 septembrie.

Am încercat să aflăm mai multe detalii despre numirea lui Grigorișin de la Renato Usatîi, însă politicianul nu a răspuns, deocamdată, la mesajele și apelurile reporterilor Deschide.MD.

Amintim că liderul „Partidului Nostru” și primarul de Bălți, Renato Usatîi, a anunțat luni, 16 august, că își va prezenta raportul de activitate pe 2 septembrie în fața bălțenilor. El i-a îndemnat pe locuitorii mun. Bălți să vină pe 2 septembrie, în fața primăriei Bălți, la ora 17.00, unde la va răspunde la întrebări.

De menționat că a doua zi după alegerile parlamentare anticipate, pe 12 iulie, liderul „Partidului Nostru”, a anunțat că își depune mandatul de primar de Bălți. Acesta s-a arătat dezamăgit de scorul electoral acumulat la Bălți în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Atunci a anunțat că pleacă în concediu, iar la întoarcere, pleacă din fruntea Primăriei Bălți.

Foto: deschide.md.

Grigorișin revine la șefia municipiului Bălți. Ce spune Renato Usatîi