Grădinițele din Bălți vor lucra și vara

În acest an nicio grădiniță din Bălți nu va fi închisă pe timp de vară. Prin urmare, părinții care sunt angajați în câmpul muncii nu vor fi nevoiți să-și ia concedii sau să caute cu cine să-și lase micuții. Conform dispoziției primarului, doar două instituții preșcolare își vor închide ușile pentru o perioadă scurtă de 2-3 săptămâni, timp în care vor fi efectuate lucrări de reparație. Potrivit viceprimarului de Bălți, Lilia Sava, este vorba despre grădinița numărul 7 și 24.

Lilia Sava a menționat că după necesitate, în unele grădinițe ar putea fi redus numărul de grupe. Asta pentru că unii părinți pleacă cu copiii în vacanțe.

În perioada anului de studii, grădinițele din Bălți sunt frecventate de aproape 7 mii de copii. Vara, numărul lor se reduce cu cel puțin 50%. Astfel, în prezent, instituțiile preșcolare numără peste 3 mii de copii.