O femeie de 23 de ani și-a înjunghiat concubinul în vârstă de 37 de ani. Tragedia s-a produs în satul Plopi, Cantemir, în seara de 11 octombrie. Despre cele întîmplate a anunțat oamenii legii, însă-și tânăra.
La fața locului comunicat de femie s-a deplasat imediat grupul operativ al IP Cantemir, care a stabilit că cei doi ar fi consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat între ei s-ar fi iscat un conflic bazat pe reproşuri din partea bărbatului şi tente de gelozie, într-un moment al conflictului, femeia i-ar fi aplicat acestuia două lovituri cu un obiect ascuțit. În rezultatul leziunilor primite, bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea ajutorului medical, starea sănătății fiind stabilă, se arată în comunicatul emis de oamenii legii .
Menționăm că pe acest caz a fost pornit un proces penal, iar persoana este cercetată în stare de libertate.