În ajunul Sărbătorilor Pascale, fundația “Renato Usatîi” a lansat din nou campania “Caravana de Paști”, ce vizează aproape șase mii de locuitori din întreaga republică. Este vorba despre veterani, copii orfani, persoane cu nevoi speciale, bătrâni, dar și oameni aflați în dificultate. Aceștia au primit dulciuri și tradiționalul cozonac.
Potrivit președintelui fundației “Renato Usatîi”, Elena Grițco, “Caravana de Paști” durează de câțiva ani și intră în casele a mii de oameni.
„Vreau să menționez că această acțiune de binefacere se desfășoară pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Nu este vorba doar de municipiul Bălți. Beneficiarii sunt acei oameni care se află în aproximativ 120 de instituții, fie centre sociale, internate sau azil. În acest an, de cadouri de Paști vor beneficia circa 6 mii de perosane. Pentru Bălți avem o cifră exactă-1300 de persoane”.
Bătrânii i-au mulțumit primarului pentru gestul său.
„Citesc și plâng. Mulțumesc mult că nu ne uitați”.
„Sunt singură, nu am pe nimeni. Mulțumesc din suflet! Nu am cuvinte”.
Recunoscătoare sunt și mamele copiilor cu nevoi speciale. Ele spun că Renato Usatîi nu uită niciodată să-i bucure cu daruri.
„Mulțumesc lui Renato Usatîi că nu uită de copiii noștri. Le urez tuturor un Paște fericit și pace Moldovei noastre”.
De asemenea, voluntarii fundației “Renato Usatîi” nu au ratat ocazia să aducă o rază de speranță și pacienților din cadrul Internatului Psihonerurologic din Bălți. Persoanele internate în instituția dată au primit peste 500 de cadouri.
Elena Grițco a îndemnat oamenii să nu fie indiferenți de soarta celor mai triști ca noi și să nu ezite să se implice în acțiuni de caritate.
„Vin cu un apel către toți oamenii cu suflet mare. Să fie mai activi la toate acțiunile de caritate care se desfășoară în minicipiu și nu numai. Îi îndemn să fie mai activi și să acorde ajutor persoanelor nevoiașe nu doar în preajma sărbătorilor, dar și pe tot parcursul anului, așa cum o face Renato Usatîi”.
NATALIA TOCARCIUC
DUMITRU PELIN
CORNELIU VIERU
VLADIMIR TATARCIUC
CHIRA BATRANAC