Mai multe familii din strada Victoriei 56 trăiesc cu frica în sân ca nu cumva copiii lor să devină victimile câinilor. Ieri copilul acestui bărbat a fost atacat de animale,din fericire prin preajmă erau vecinii care au îndepărtat maidanezii.
,,Au speriat copilul. Au ieșit câinii de sub mașină și o speriat copilul, copilul nu sția ce să facă. Bine că vecinii au văzut și au strigat. Eu până am ieșit erau împrăștiați. Aici dimineața se strâng câte 15 câini, fac dezastru. Dimineața când pleacă oamenii la muncă este dificil. Iar noaptea nu poți dormi și să te odihnești deloc.
Un angajat al unei întreprinderi de pe aceeași stradă, spune că de nenumărate ori el dar și colegii săi au văzut cum copii și bătrâni sunt atacați de haita de câni.
,,Pe parcursul a doi ani, anul trecut și anul acesta, în special pe perioada de școală, copii mici merg pe acest drum. Noi împreună cu colegii nu știu de câte ori am intervenit, se năpustesc asupra copiilor. Acolo iau trântit jos, aici, o dată i-am petrecut până acasă.”
,,Sunt peste 20. Iată uitațivă, unu, acolo cum stă puteți să-i arătați, uitațivă câți stau. Când merge o femeie o bătrână, copii cu haita sar și-i atacă.”
Se arată deranjați de comportamentul maidanezilor și locatarii mai multor blocuri de locuit din strada Calea Ieșilor. Aceștia și-au împărtășit emoțiile într-o poastare pe Facebook.
Problema numărului maidanezilor de pe străzi a fost comentată de edilul de Bălți Nicolai Grigorișin. Primarul a precizat că la moment azilul pentru câini, construit pentru a soluționa anume această problemă se confruntă cu formalități organizaționale.
Autoritățile spun că în Bălți sunt mai mult de 4 mii de maidanezi, iar azilului, care până în prezent nu este finalizat, are o capacitate de până la 400 de câini.