Un tânăr reținut a vrut să șteargă putina din inspectoratul de poliție cu mașina oamenilor legii, peste 10 minute după ce a fost escortat, dar s-a răsturnat într-o curbă. Incidentul a avut lo în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orei 17:05, în orașul Hîncești, transmite deschide.md.
Este vorba despre un tânăr în vârstă de 31 de ani, originar din Sărata-Galbenă, care ieri a fost escortat la Inspectoratul de Poliție Hîncești, pentru a fi documentat într-un caz de tulburare a liniștei publice.
Dânsul a profitat de neatenția polițiștilor, a urcat în mașina poliției care era parcată în fața inspectoratului și a încercat să dea bir cu fugiții. A pornit motorul, iar când a dat în spate, a lovit un alt automobil de marca Toyota, după care a forțat pedala de accelerație și s-a deplasat într-o direcție necunoscută.
Ulterior, la o distanță de aproximativ 2 km, într-o curbă, tânărul a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.
Fugarul a fost anterior condamnat și se află la evidența medicului narcolog.
Dânsul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală. Totodată, a fost inițiată și o anchetă de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Foto: deschide.md.