Autoritățile de la București anunță că cele 100.800 doze de vaccin au plecat în această dimineață spre Republica Moldova. „În sprijinul autorităților din Republica Moldova implicate în lupta de combatere a pandemiei COVID-19, Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar, fiind trimisă o nouă tranșă de vaccinuri împotriva COVID-19”, se arată în anunțul autorităților române, scrie tv8.md.
Potrivit informațiilor, în această dimineață, 100.800 doze de vaccin produs de AstraZeneca au plecat de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din România cu destinația Republica Moldova.
Misiunea se realizează cu un mijloc de transport aflat în dotarea IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania, pe ruta București – Chișinău și retur.
„Ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova, reprezentat de echipamente medicale și vaccinuri împotriva COVID-19, vine ca parte a pachetului de sprijin anunțat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale din luna decembrie 2020, la Chișinău”, precizează autoritățile de la București.
Decizia privind oferirea unei donații de 100 de mii de doze de vaccin a fost aprobat de Guvernul României pe data de 5 mai curent. Tot atunci, premierul român Florin Cîțu a menționat că autoritățile de la București au decis să ofere Republicii Moldova spre revânzare câte 200.000 de doze de vaccin pe lună.
Anterior, România a mai donat Republicii Moldova 200 de mii de doze de vaccin, care deja au ajuns în Republica Moldova.
Foto: tv8.md.