Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut marți 26 mai, o întrevedere cu echipa Fondului Monetar Internațional, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, care se află într-o scurtă vizită de lucru la Chișinău în perioada 23-27 mai 2016, relatează noi.md.
Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat asigurarea suportului legislativ pentru buna funcționare a Băncii Naționale a Moldovei, inclusiv instrumentele și pîrghiile necesare de intervenție în supravegherea sectorului bancar. Alte subiecte discutate s-au referit la modificările legislative cu privire la modalitatea de contestare a acțiunilor și deciziilor BNM în instanțele de judecată și importanța unei abordări holistice în asigurarea stabilității financiar-bancare a țării.
Andrian Candu și Ivanna Vladkova-Hollar au discutat, de asemenea, acțiunile întreprinse de autorități, inclusiv despre proiectele de lege ce urmează a fi aprobate pînă la finele sesiunii curente și care țin de strategia de asanare a sistemului financiar-bancar, inclusiv de domeniile justiției și luptei anticorupție, energetic.
Președintele Parlamentului a mulțumit misiunii de lucru a FMI pentru expertiza tehnică oferită autorităților în sensul consolidării capacităților și perfecționării instrumentelor Băncii Naționale a Moldovei, care reprezintă un element-cheie în restabilirea încrederii în sectorul financiar-bancar național.
Totodată, Andrian Candu a dat asigurări că eforturile Parlamentului și Guvernului rămîn a fi concentrate în continuare pe semnarea unui nou program cu FMI, precum și implementarea agendei de reforme asumate față de cetățeni și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.