Asociația Obștească „Caroma Nord” a organizat, în parteneriat cu Zona Metropolitană Botoșani și autoritățile publice din Drochia și Sîngerei, o Masă Rotundă. Participanții au discutat pe feliera „Bunelor practici în managementul dezvoltării ecosistemului antreprinorial”. Evenimentul va oferi oportunitatea de a vedea perspectivele de viitor din domeniul cooperării dintre ONG-uri, APL și mediul de afaceri.
Evenimentul a fost organizat pentru a relata experiența străină acumulată de membrii „Fondului Inovațional-Antreprenorial pentru Tineri” în cadrul Vizitei de Studiu în România privind practici bune de management în domeniul inovator al antreprenoriatului și al gestionării infrastructurii de inovare.
La eveniment au participat conducătorii Zonei Metropolitane și Incubatorului de Afaceri din Botoșani, directori ai întreprinderilor unde se aplică tehnici inovationale din Chișinău, Drochia și Bălți. Au discutat despre oportunitățile de implementare a unor acțiuni și proiecte comune, recomandari pentru tinerii care vor să-și înființeze întreprinderile lor.
Directorul general al „Zonei Metropolitate” din Botoșani, Florin Semion Egner se află la Bălți pentru a patra oară, în ultimii doi ani. Potrvit lui, tinerii au nevoie de încurajare pentru a încerca să lanseze o afacere de success.
Evenimentul a fost realizat în cadrul Proiectului ”Fondul Inovațional-Antreprenorial pentru Tineri” finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene în cadrul Proiectului “Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”.