Coloana de manifestanți a ajuns în fața Curții Constituționale, unde deputații PSRM au depus o sesizare cu privire la nominalizarea lui Pavel Filip la funcția de prim-ministru de către președintele țării, Nicolae Timofti. Manifestanții cer cu vehemență anularea decretului prin care Timofti l-a înaintat pe Pavel Filip la funcția de șef al cabinetului de miniștri. Pe de altă parte, reprezentanții Platformei DA cer simplificarea procedurii de colectare a semnăturilor, privind desfășurarea referendumului, în care poporul să-și expună voința de a-și alege președintele în mod direct.