Filmarea, fotografierea, înregistrarea audio a polițiștilor ar putea fi interzisă

Dacă vor fi aprobate de Guvern, votate în Parlament și promulgate de Președintele țării, noile modificări vor intra în vigoare de la începutul anului 2022.

Anagajații MAI cu statut special vor fi mult mai protejați de lege, conform noilor măsuri pe care în prezent le examinează Guvernul.

Astfel, se propune completarea legii cu norme care reglementează imixtiune în activitatea funcționarului public cu statut special. Potrivit modificărilor, va fi interzisă, transmite n4.md.

– apropierea la o distanță mai mică de doi metri;
– fotografierea/înregistrarea video/audio a acțiunilor funcționarului public cu statut special, cu excepția documentării nemijlocite de către persoana supusă verificării;
– iluminarea feței, altor părți ale corpului, în exercițiul funcțiunii;
– neconformarea la cerințele legitime.

Reamintim faptul că în prezent, norma care reglementează inadmisibilitatea imixtiunii în activitatea funcţionarului public cu statut special din cadrul MAI prevedă că:

  • în exerciţiul funcţiunii, funcţionarul public cu statut special se supune doar legii şi execută indicaţiile legale ale superiorilor;
  • nicio persoană, în afara cadrului de relaţii ierarhice şi competenţe legale, nu are dreptul să intervină în activitatea profesională a funcţionarului public cu statut special;
  • funcţionarul public cu statut special este persoană inviolabilă. Împiedicarea îndeplinirii obligaţiilor sale de serviciu, atingerea onoarei şi demnităţii sale, opunerea de rezistenţă, ameninţarea, aplicarea violenţei, atentatul la viaţa, la sănătatea, la bunurile sale ori ale membrilor săi de familie atrag răspunderea prevăzută de lege;
  • cerinţele legitime ale funcţionarului public cu statut special sunt executorii. Cerinţele funcţionarului public cu statut special şi acţiunile întreprinse de acesta sînt considerate legitime atîta timp cît organul sau persoana cu funcţie de răspundere învestită cu exercitarea controlului activităţii sale şi legalității acesteia nu stabilește contrariul.

În contextul dat dacă vor fi aprobate de Guvern, votate în Parlament și promulgate de Președintele țării, noile modificări vor intra în vigoare de la începutul anului 2022.

Am încercat să aflăm dacă într-adevăr există o asemenea inițiativă din partea MAI, dar serviciul de presă nu ne-a răspuns la telefon.

a polițiștilorar puteafi interzisăFilmareafotografiereaînregistrarea audio
Comments (0)
Add Comment