Ex-premierul Vlad Filat afirmă că doar o viziune clară, un proiect de țară care să îmbine eforturile guvernamentale și ale societății, având sprijinul larg al partenerilor de dezvoltare poate asigura depășirea crizei prin care trece Republica Moldova și transformarea acesteia într-o oportunitate de dezvoltare necesară și posibilă. Potrivit lui, această cale o indică întreaga experiență nu doar a Republicii Moldova, ci a tuturor statelor din secolul XXI. Vlad Filat și-a împărtășit opinia într-o postare recentă pe rețelele de socializare, citată de IPN.
Potrivit ex-premierului, criza prin care a trecut Republica Moldova în anul 2008 este suficient de asemănătoare cu cea de astăzi și poate servi drept sursă de comparații în ceea ce privește identificarea soluții pentru cea actuală, relatează deschide.md.
„La preluarea guvernării în septembrie 2009, Republica Moldova se afla într-o criză economică similară celei de astăzi. Volumul remitențelor, care constituia 30% din PIB în 2008, scăzuse cu 27%, investițiile străine de la 11,4% pondere în PIB scăzuseră până la 2%, iar exportul de bunuri și servicii se redusese cu 22%. Combinația acestor factori, dar și a altora, a dus inevitabil la declinul performanței PIB până la 9% în termeni reali sau 6,35% din PIB și o gaură în buget de 8 miliarde de lei. Acestor date economice dezastruoase li se alăturaseră izolarea și neîncrederea cvasitotală a partenerilor externi în capacitatea Republicii Moldova de a-și onora angajamentele politice. În acest context, prioritățile Guvernului pe care îl conduceam au fost restabilirea imediată a relațiilor cu partenerii externi, stabilizarea și relansarea economică prin raționalizarea cheltuielilor publice, ameliorarea/direcționarea rețelelor de protecție socială și liberalizarea economiei excesiv reglementate la acel moment”, precizează Vlad Filat.
El afirmă că prima necesitate care se impunea ținea de o infuzie financiară majoră fără de care Republica Moldova nu putea avansa. „La nici 6 luni de la preluarea guvernării, împreună cu Banca Mondială și Comisia Europeană, am organizat la Bruxelles Reuniunea Grupului Consultativ pentru Republica Moldova în cadrul căreia am prezentat programul „Relansăm Moldova”, program elaborat prin efortul consolidat al întregului cabinet de miniștri asistat de partenerii noștri de dezvoltare. Reuniunea s-a bucurat de o prezență impresionantă de donatori, de la marile organizații financiare mondiale la UE și SUA și de la ele la țări care voiau sincer să sprijine aspirațiile Republicii Moldova. Programul „Relansăm Moldova”, expus la Bruxelles pe 24 februarie 2010, era un apel adresat partenerilor noștri pentru a sprijini financiar obiectivele și viziunea de țară a Guvernului. Obiectivele executivului pentru care am solicitat sprijin era structurat pe cinci piloni: integrare europeană, relansarea economică, statul de drept, descentralizarea administrativ-fiscală și reintegrarea țării”, afirmă ex-premierul.
Potrivit lui, rezultatele întrunirii au fost impunătoare și sugerea cale pe care urmează să meargă actualmente țara. „Întâlnirea Grupului Consultativ pentru Republica Moldova a fost un succes istoric. În rezultat am semnat angajamente de sprijin și împrumut de peste 2,6 miliarde de dolari. Din acești bani, 52% erau granturi, iar 48% împrumuturi cu dobândă ce varia de la zero la sută la maxim 1,2% cu termene de grație ce mergeau de la 5 la 10 ani. Cei mai mari donatori în realizarea programului „Relansăm Moldova” au fost: UE 550 milioane euro, organizațiile financiare internaționale 957,52 milioane euro, SUA 227,41 milioane de euro, țările membre UE 187,57 milioane de euro din care 102 grant din partea României. Acești bani urmau să acopere necesitățile de reformare, relansare și dezvoltare a Republicii Moldova”, a precizat Vlad Filat.
„Am prezentat aceste cifre, date și acțiuni interne și externe pentru a dovedi că o criză poate fi depășită și transformată într-o oportunitate doar în măsura în care există o viziune, un proiect de țară care să subsumeze toate eforturile guvernamentale și ale societății, având sprijinul larg al partenerilor de dezvoltare”, a concluzionat acesta.
Sursa: deschide.md