Fermierii din zona centru și sud a țării anunță proteste

Declararea stării de urgență în sectorul agrar și compensații mai mari, printre revendicările înaintate. Agricultorii din zona de sud-est și centru a țării au anunțat că vor ieși marți, 11 august la protest în șase locații din țară, relatează unimedia.info
Aceștia susțin că au epuizat deja toate posibilitățile de identificare a resurselor financiare pentru plata salariilor angajaților, pentru achitarea impozitelor la buget, achitarea datoriilor, procurarea de piese, motorină și alte cheltuieli.

„Producătorii agricoli din zona centru și sud-est al Republicii Moldova, în legătură cu calamitățile naturale, lipsa precipitațiilor pe parcursul anului agricol 2019-2020 fapt ce a condus la instalarea unei secete pedologice severe, a înghețurilor mari din primăvară, grindinei, furtunilor având impact devastator asupra culturilor de cereale de toamnă și prășitoare prin pieirea totală și reducerea considerabilă a culturilor agricole cultivate de agricultori”, se arată într-o scrisoare colectivă, adresată Guvernului Republicii Moldova.

Fermierii spun că deja și-au consumat toate posibilitățile de identificare a resurselor financiare pentru achitarea impozitelor la buget, plata salariilor angajaților –având restanță câteva luni, achitarea datoriilor a căror procente sunt în creștere, procurarea de piese, motorină și produse fito-sanitare, semințe pentru a intra într-un nou an agricol în speranța că va fi unul mai bun, etc.

Producătorii agricoli dezaprobă „categoric” acțiunile întreprinse de Guvern vizavi de situația dramatică creată în sectorul agricol și înaintează un șir de „măsuri constructive care cu adevărat pot stabiliza situația macroeconomică a sectorului agricol și vor da o gura de aer agricultorilor afectați de condițiile climaterice ostile”:

1. Resursele financiare alocate pentru acoperirea pierderilor financiare suportate de către agricultori să fie de cel puțin 3 000 lei per hectar, și să fie distribuite de consiliile raionale în baza actelor eliberate de către comisiile pentru situații excepționale și APL sau prin AIPA dar prin modificarea regulamentului existent instituind o procedură simplă prezentând doar actele enunțate mai sus.

2. Instituirea stării excepționale (urgență) pentru sectorul agrar în zona de centru și sud a republicii cu eliberarea necondiționată a certificatelor de stare de forță majoră atât pentru fermieri cât și pentru furnizorii de inputuri agricole ce va permite întregului sector agricol să-și reeșaloneze datoriile fata de creditori.

3. Implementarea unui regulament nou cu posibilitatea de returnare sau cesionare a TVA-ului adunat de ani de zile în cont, în achitarea datoriilor furnizorilor din domeniu.

4. Scutirea de la plata impozitelor salariale și funciar a agricultorilor afectati de aceste calamități pentru anul 2020, și vacanță fiscală pentru primele 6 luni a anului 2021.

5. Convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pentru a adopta deciziile de implementare a revendicărilor noastre, în caz contrar ne asumăm dreptul sa continuăm protestele pe o perioadă nelimitată.

Totodată, agricultorii și-au exprimat „unanim” dezacordul față de Regulamentul privind aprobarea modului de acordare a compensațiilor pentru diminuarea calamităților naturale asupra recoltei anului 2020. Agricultorii spun că acesta este unul anevoios, nu este totalizat pentru întreg sector agricol (de exemplu orz de primăvară nu este inclus, proprietarii individuali nu sunt menționați) plus, sumele notate ca ajutor la un hectar sunt „mizere”.

Fermierii au solicitat anularea acestuia și elaborarea unui nou proiect în strânsă colaborare cu agricultorii.

Amintim că la sfârșitul lunii iulie, agricultorii din sudul țării au scos tehnica agricolă și au blocat traseul Chișinău – Căușeni, în semn de protest în legătură cu situația dezastruoasă din sectorul agricol. Aceștia și cer soluții Guvernului pentru a atenua consecințele calamităților naturale din ultimele luni în agricultură.

La începutul lunii august, Guvernul a decis alocarea a 200 mln de lei pentru fermierii care au avut de suferit în urma secetei din acest an. Astfel, peste 200 mii de hectare vor fi despăgubite, cu peste 1000 lei per hectar.

Sursa: unimedia.info

agricultoriifermieriiproteste