La vârsta de doar 4 ani Anastasia Spânu Schiba a fost condusă de mămica ei la o secție de gimnastică. Acum este mândria clubului de Karate Shotokan din Bălți.
După un an de gimnastică, observând că dinamismul fetei este mai potrivit pentru karate, în 1999 părinții au hotărât ca ea să practice acest sport. Anastasia este unica femeie din Moldova, care a reușit să cucerească titlul de ,, Maestră în Sport” în acest domeniu. În anul 2015 a devenit vicecampioană mondială și europeană la categoria Senioare. La moment este antrenoare a clubului de karate ,,Fatality” însă reușește să îmbine munca cu viața de familie, fiind o soție și mămică perfectă.
Discipolii Anastasiei susțin că este o persoană blândă, energică și foarte atentă la detalii. Pe parcursul tuturor antrenamentelor și competițiilor, aceasta le oferă susținerea și îi încurajează să lupte pentru visele și dorințele lor. În această zi deosebită, toți membrii clubului, vin cu cuvinte de mulțumire pentru antrenoare.
Până la moment, Anastasia a acumulat 115 medalii, ultimul rezultat remarcabil pe care l-a obținut este locul III la Campionatul Mondial din anul 2017.