Matinee și festivități fără Moș Crăciun, părinți și alți oameni care nu au vreo tangență cu sistemul de învățământ. Acestea sunt regulile impuse de comisia municipală de sănătate publică în pragul sărbătorilor de iarnă.
Pandemia și-a făcut propriile schimbări peste tot în lume. Toate activitățile festive din cadrul școlilor și grădinițelor se vor desfășura cu respectarea strictă a măsurilor anti-epidemiologice. Alexandru Roșca, șeful departamentului politici educaționale și management din cadrul primăriei Bălți, a menționat că măsurile nu sunt la fel de restrictive ca și anul trecut.
Spectacolele în instituțiile de învățământ, vor avea loc fără prezența părinților, a actorilor și animatorilor. Roșca a subliniat că accesul persoanelor străine în instituțiile școlare și preșcolare este interzis pe toată perioada pandemiei.
Părinții sunt sfătuiți să nu folosească inventarul altor persoane, de exemplu, costumele de carnaval închiriate, care s-ar putea să nu fie dezinfectate corespunzător.
Vacanța de iarnă începe pe 24 decembrie. Elevii vor sta acasă până pe data de 9 ianuarie.
Instituțiile preșcolare din Bălți, sunt frecventate de 6.000 de copii.