Factorii care influențează creșterea prețurilor în R. Moldova

Potrivit BNM după o dinamică descendentă din anul precedent, în trimestrul I 2021, rata anuală a inflaţiei a reflectat începutul unei traiectorii ascendente, majorându-se de la 0,2 la sută în luna ianuarie 2021 până la 1,5 la sută în luna martie 2021, transmite Știri.md.

Factorii ce vor stimula creşterea preţurilor

Totuşi, aceasta a continuat să se plaseze sub limita inferioară a intervalului de variaţie de la ţinta de 5%. BNM prognozează că în 2021 inflația medie anuală va fi de 2,5%, iar anul viitor va urca la 4,4%, adică va ajunge la nivelul țintit de autoritatea bancară.

Sporirea ratei anuale a inflației pe întreg orizontul de prognoză (2021-2022) se datorează contribuțiilor, practic, ale tuturor componentelor, fiind influențată pozitiv în mare măsură de inflația de bază și prețurile produselor alimentare și mai puțin de prețurile la combustibili și cele reglementate, estimează BNM.

„Influențele pozitive din partea factorilor precum (1) recuperarea continua a cererii interne, (2) sporirea inflației importate, (3) ajustarea accizelor, (4) efectele produselor cu caracter puternic sezonier, (5) deprecierea ușoara anticipată a monedei naționale, (6) sporirea unor tarife și (7) efectul bazei anuale joase vor condiționa creșterea ratei anuale a inflației pe întreg orizontul de prognoză”, se menţionează în raportul Băncii Naţionale.

Tariful la energie ar putea creşte cu 10% anul viitor

Instituţia bancară estimează o creştere anticipată a tarifului la energia electrică cu 10% în trimestrul II al anului 2022, iar ritmul mediu anual al preţurilor la combustibili va constitui 10,6% în 2021 şi 4,1% în 2022.

Totodată BNM consideră că cererea internă dezinflaționistă, diminuarea ulterioară ușoară a prețurilor internaționale la petrol și la produsele alimentare vor atenua tendința în creștere a inflației.

Raportul mai arată că dinamica activităţii economice din Republica Moldova a continuat să fie una negativă, conturând precondiţii pentru o evoluţie modestă a PIB în trimestrul I 2021.

Acest lucru se întâmplă în contextul economic regional afectat de pandemie, pe fundalul restricţiilor interne şi al condiţiilor meteorologice adverse pentru sectorul agricol din trimestrul IV 2020.

Foto: Știri.md.

Factorii care influențează creșterea prețurilor în R. Moldova