O mină antitanc de tip TM-62 M a fost descoperită ieri pe trotuarul din fața consulatului mobil din Tiraspol al Ambasadei Rusiei.
Explozibilul cu greutatea de 6,8 kg, echivalentul trotilului, avea semne de coroziune. După ce s-au asigurat că mina nu prezintă niciun pericol, reprezentanții kgb-ului transnistrean au ridicat obiectul, urmând să investigheze circumstanțele în care acesta a ajuns în fața misiunii diplomatice rusești, anunță protalul novostipmr.com.
Nu sunt clare deocamdată nici intențiile cu care a fost plasată mina. În ajun, nu fost lansată nicio alertă cu bombă.
sursa ziarulnational.md