Rezultatele recensământului desfășurat în anul 2014 seamănă mai mult cu un sondaj. De această părere sunt unii experți. Vicedirectorul Institutului de Istorie a Academie de Ștințe a Moldovei, Nicolae Enciu spune că persoanele responsabile de acest proces de numărare a populației de pe teritoriul Republicii Moldova au comis abateri grave. În opinia profesorului, Lidia Pădureac de la Universitatea de Stat ,,Alecu Russo,, din Bălți, catagrafia prezentată pe 31 martie de Biroul Național de Statistică, este mai mult o tendință nu alt ceva.
Acest recensământ seamănă mai mult cu un sondaj. Chiar și în sondaje marja de eroare este de +/- 3 procente. Aici este vorba despre +/-6%. Acest recensământ ne orientează spre niște tendințe, decât un recensământ propriu-zis.Scopul unii recensământ este de a prezenta niște date statistice
Am făcut acasă un exercițiu cu privire la structura etnică sau de limbile vorbite pe teritoriul Republici Moldova. Și se constată unele discrepanțe și neclarități. La naționalitate în Republica Moldova după recensământul din 2004 s-a constatat: Moldoveni au fost 75,81%, ucraineni 8,34 %, ruși 5,95%, găgăuzi 4,37%, bulgari 1,94%, români 2,16%, romi 0,36%. În total obținem 100,00%. Ce s-a întâmplat în 2014 S-a stabilit că: Moldoveni 75,1, români 7%, ucraineni 6,6%. Observați că la recensământul anterior s-a operat cu sutimi la acesta cu zecimi. ruși 4,1% găgăuzi 4,6%, bulgari 1,9%, romi 0,3. Apar și alte naționalități precum care nu au figurat la recensământul anterior, precum: evrei 1600 și polonezi 1400 și cu alții 0,5%. Dacă este să le însumăm obținem o cifră mai mare de 100 de procente. Un recensământ trebuie să cuprindă o cifră exactă de 100,00. La compartimentul limbă vorbită am obținut 103 %. Au vorbit și alții despre acest lucru. Cum poate fi recensământul credibil la acest compartiment? , a declarat Nicolae Enciu
Doctorul în științe istorice de la Universitatea de Stat din Bălți, Lidia Pădureac a menționat în cadrul emisiunii Față în Față de la BTV că datele oferite de Biroul Național de Statistică cu privire la Recensământul din 2014 nu reflectă starea reală a lucrurilor. Ea a mai adăugat că aceste date statistice ar trebui anulate.
De aceea Societatea civilă trebuie să reacționeze, trebuie să reacționeze și alții. Întradevăr au fost comise nedreptăți. Odată ce sunt date incorecte, trebuie de schimbat statutul acestui recensământ. El trebuie anulat sau de schimbat statutul. Sau cum aâi spus că cine caută informații despre Republica Moldova , în primul rând se uită la statistică. Si cineva va lua aceste date drept veridice. Și este un lucru periculos. Eu consider că aceste date pot fi considerate drept o tendință.
Potrivit statisticilor, numărul preliminar al populaţiei Republicii Moldova, cu excepţia raioanelor de Est şi municipiul Bender, este de peste 2,9 milioane de locuitori. În acest număr au fost incluse şi persoanele plecate peste hotarele ţării, în număr de 329 de mii, pentru care au oferit răspunsuri membrii gospodăriilor rămaşi în ţară.