Ministerul Sănătății informează că în perioada 26 decembrie – 2 ianuarie au fost înregistrate 2.080 de cazuri de COVID-19, dintre care 712 cazuri în regiunea transnistreană. Incidența a constituit 56 cazuri la 100.000 populație înregistrând o scădere de circa 11% față de săptămâna precedentă și de aproximativ 46% comparativ cu luna trecută, transmite Știri.md.
Pe parcursul săptămâni trecute au fost înregistrate 8 cazuri de infectare în rândul femeilor gravide. Numărul de copii infectați este în scădere.
Totodată, săptămâna trecută s-a atestat cod portocaliu în regiunea transnistreană unde incidența a fost de 217 cazuri la 100.000 populație.
În patru teritorii unde incidența era de până la 87 cazuri la 100.000 populație s-a stabilit cod galben, iar în 33 de teritorii se atestă cod verde cu o incidență de sub 50 cazuri la 100.000 populație.
Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, în perioada menționată mai sus, au fost notificate 98 de decese. Alte 579 de decese au fost raportate retroactiv, din perioada mai 2020 – octombrie 2021.
„Menționăm că, secții cu paturi pentru pacienții COVID-19 rămân desfășurate în 23 de instituții medico-sanitare publice. Fondul de paturi destinat pacienților cu COVID-19 a înregistrat o scădere de circa 13% comparativ cu săptămâna precedentă.
Media pacienților spitalizați, în perioada 26.12.2021 – 2.01.2022, a constituit 721 de persoane, cu peste 17% mai puțin față de săptămâna precedentă și cu 43% comparativ cu luna trecută”, se arată într-un comunicat.
Procesul de vaccinare împotriva COVID-19
În perioada 26 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022 au fost vaccinate 25.434 de persoane, cu circa 28% mai puțin față de săptămâna trecută și cu aproximativ 18% comparativ cu luna precedentă.
Până la 2 ianuarie doza booster a fost administrată la 71.665 de persoane. Acoperirea națională cu o doză constituie 29,9%, iar cu schemă completă – 28,7%, în total fiind administrate 1.776.981 doze de vaccin.
Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă se înregistrează în municipiul Chișinău – 43% și Soroca – 31%, iar cea mai redusă acoperire vaccinală se atestă în UTA Găgăuzia 18%, Sângerei și Leova -19%.